Cei mai buni candidati pentru implantul de par

Cei mai buni candidati pentru implantul de par

Cei mai buni candidati pentru implantul de par?

Cei mai buni candidati pentru implantul de par?

Cei mai buni candidati pentru implantul de par = Candidaţii ideali pentru un transplant de păr nu trebuie să sufere de boli cronice (boli renale, cardio-vasculare, diabet zaharat necontrolat, hemoragii precum hemofilia, tulburări de coagulare), trebuie să aibă suficient păr în partea donatoare iar pielea capului unde se află suprafaţa efectivă de transplantare trebuie să fie sănătoasă. Cei care suferă de boli cardio-vasculare şi de diabet pot fi supuşi unei astfel de intervenţii de transplant de păr numai cu acordul medicului. Persoanele care au suferit recent complicate intervenţii chirurgicale pot efectua un astfel de transplat numai dacă sunt la sfârşitul perioadei de vindecare şi au obţinut permisiunea medicului care le supraveghează starea post-operatorie. În momentul în care vă veţi decide să apelaţi la această procedură chirugicală trebuie ca intervenţia să se realizeze într-un cadru de încredere reciprocă atât pentru a vă simţi confortabil şi în siguranţă, cât şi pentru a uşura şi eficientiza munca echipei de medici. Este esenţial să urmaţi cu stricteţe recomandările echipei de medici referitoare la operaţie.

Transplant de par istanbul